De ceva vreme obișnuiesc să optimizez spațiul din congelator prin pastrarea fructelor sub formă de sos, care ulterior îl dezgheț și îl folosesc la diverse prăjituri sau ca topping pentru pancakes. Este o soluție salvatoare mai ales dacă avem fructe obținute din surse sigure și pe care nu avem cum să le păstrăm.
De la acest sos de fructe a pornit și rețeta acestui cheesecake, a cărui textură fină se completează perfect cu baza pufoasă de brownie. Pentru un plus de aromă și culoarea în farfurie, îmi place să îl servesc cu extra sos de fructe.
Și într-adevăr, trebuie să recunosc, în ultima vreme a fost o legătură specială între mure și deserturile mele, însă murele se pot înlocui cu succes cu orice fruct de pădure, inclusiv cu căpsuni.
Did you know?
* Cheesecake-ul își are originea în insula Samos din Grecia.
* Cheesecake-urile se serveau încă din Grecia Antică la nunțile grecilor, fiind un desert pregătit de mireasă pentru noile sale rude și prieteni din partea soțului ei, fiind considerat a fi un gest de hospitabilitate.
Rețetă
Ingrediente brownie:
- 75g făină
- 75g zahăr
- 1 ou
- 20g cacao neagră
- 70ml lapte bătut
- 70ml ulei
- ½ linguriță bicarbonat
- 1 linguriță praf de copt
- 1 praf de sare
- 1 linguriță esență vanilie
Ingrediente cheesecake:
- 200ml sos de mure
- 50ml suc de lămâie
- 6 foi gelatină (10g)
- 400g cremă de brânză (philalphia)
- 200ml smântâna pentru frișcă
- 120g zahăr pudră
- 1 linguriță esență vanilie
Notă: Crema de brânză și smântâna pentru frișcă trebuie să fie reci de la frigider.
Ingrediente sos de fructe:
- 500g fructe - mure în acest caz
- 100g zahăr
- 100ml apă
- 1 linguriță esență vanilie
- zeamă de la o lămâie
Notă: Am folosit o tavă de 18cm diametru.
Pași de lucru
(1) Se prepară sosul de fructe. Se fierbe apa cu zahărul, zeama de lămâie și vanilia până se topește zahărul și se formează un sirop. Se pun murele peste și se mai lasă 1-2 minute pe foc după ce dă în clocot.
Cu ajutorul unui blender se zdrobesc fructele până se obține un sos de consistență fină și se lasă la răcit. Pentru ca sosul să fie și mai fin se va strecura cu ajutorul unei bucăți de tifon, astfel încât să scăpăm de micile semințe pe care le au aceste fructe de pădure.
Notă: sosul se poate păstra la congelator în pungi cu zip peste iarnă! Se decongelează la nevoie și se utilizează pt prăjituri (cheesecake, tiramisu, etc) sau ca topping pentru pancakes, păstrându-se astfel la frigider după dezghețare până 3-4 zile!
(2) Pregătim baza de brownie. Amestecăm într-un bol toate ingredientele solide: făina, cacaua, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea, și omogenizăm bine, astfel încât toate ingredientele să fie distribuite uniform.
Între-un bol încăpător amestecăm bine oul cu zahărul, laptele bătut, uleiul și vanilia. Adăugăm peste această compoziție, mixul de ingrediente solide și incorporăm până obținem un aluat omogen.
Punem hârtie de copt într-o tavă rotundă cu margini detașabile, atât pe bază, cât și pe lateral. Turnăm aluatul și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180C pentru 25-30 minute sau până când trece testul cu scobitoarea.
După ce s-a copt îl scoatem pe un grilaj metalic să se răcească.
(3) Pentru stratul de cheesecake, punem foile de gelatină la înmoiat într-un bol cu apă rece. După ce s-au înmoiat, luam 200ml din sosul de mure pregătit anterior și într-un vas rezistent la foc îl punem împreună cu zeama de lămâie și gelatina și dăm totul pe foc mediu până dă într-un clocot și gelatina s-a topit. Luam de pe foc și lăsăm de-o parte.
Între-un bol încăpător punem crema de brânză, smântâna pentru frișcă, zahărul pudră și vanilia. Cu ajutorul unui mixer amestecăm inițial la viteză mică până se omogenizează toate ingredientele și apoi la viteză mare până obținem o cremă consistentă.
Turnăm sosul de mure în fir subțire, peste crema de brânză obținută anterior, amestecând continuu cu ajutorul unui tel. Amestecăm ușor cu telul până sosul s-a incorporat și avem o cremă omogenă.
Notă:
- sosul de mure nu trebuie lăsat la răcit foarte mult timp, având gelatină riscăm să se întărească. Trebuie lăsat doar 15-20 minute cât să nu fie exagerat de fierbinte.
- din sosul de mure inițial (cel rămas, care nu s-a adăugat în crema de brânză) îl vom folosi la servirea cheesecake-ului, turnat peste feliile individuale.
(4) Montarea cheesecake-ului recomand să fie făcută direct pe platoul final, folosind doar inelul tăvii de tort. Punem inelul închis pe platou și punem blatul de brownie în el. De jur împrejur recomand să punem folie de acetofan sau hârtie de copt (notă: se găsește și la rolă special pentru marginile formelor de tort), astfel încât să facilităm dezlipirea cheesecake-ului de margini și acestea să fie uniforme la final.
Punem cremă de cheesecake peste blatul de brownie și nivelăm bine. Dăm totul la frigider minim 4 ore sau peste noapte.
După ce cheesecake-ul s-a întărit îl decorăm cu fructe proaspete și mentă și îl servim alături de sosul de fructe care ne-a rămas.
Sper să vă îndrăgostiți și voi de acest cheesecake și să îl faceți în orice combinație de fructe doriți!
Happy baking!
Cu drag,
G
Comments