top of page
Poza scriitoruluiGeorgiana

Rulouri cu măr și scorțișoară

Merele și scorțișoara sunt combo-ul perfect atunci cănd vorbim de deserturi toamnatice, si îmi place să le folosesc în cât mai multe rețete. Așa că nu am rezistat tentației să adaug merele și în rulourile clasice de scorțișoară.



Rețetă pentru 6-9 porții


Ingrediente aluat:

  • 180ml lapte călduț

  • 2 ouă

  • 50g zahăr

  • 400g făină 000

  • 60g unt topit

  • 2 lingurițe drojdie uscată

  • 1 praf de sare


Ingrediente strat scorțișoară:

  • 100g zahăr brun

  • 20g amidon

  • 30g unt topit

  • 2 lingurițe scorțișoară


Ingrediente strat mere:

  • 350g mere tocate cubulețe (cântărite curățate și tocate)

  • 50g zahăr alb

  • 30g unt

  • 30g amidon

  • 1 linguriță scorțisoară


Topping:

  • 125 cremă de brânză Philadelphia

  • 50g zahăr pudră

  • 3 linguri lapte

  • 1 linguriță esență vanilie



Pași de lucru:


(1) Se amestecă laptele călduț cu zahărul și drojdia și se lasă 10 minute.

Se adaugă peste untul topit, sarea și ouăle la temperatura camerei și se omogenizează. Se incorporează făina și se frământă până se obține un aluat elastic (4-5 min la robot la viteză medie sau aproximativ 10 minute manual).


Aluatul se acoperă cu o folie de plastic astfel încât să nu se usuce și se lasă la dospit la temperatura camerei aproximativ 2h sau până când se dublează în volum.

(2) Cât aluatul nostru se dospeste pregătim umplutura de mere. Merele se curață și se toacă cubulețe mici.

Într-un vas antiaderent topim untul împreuna cu zahărul până obținem un sos omogen. Adaugăm merele și scorățișoara și mai tinem pe foc până când merele încep să se înmoaie (3-4 minute). Adaugăm amidonul și mai ținem încă 1 minut pe foc până lichidul începe să se lege și să fie de consistența unei gem.


Acoperim vasul și lăsăm la răcit până când aluatul nostru este gata dospit.


(3) Într-un bol amestecăm ingredientele pentru stratul de scorțișoară.


(4) După ce aluatul s-a dospit, acesta se frământă ușor 1 minut și se răstoarnă pe blatul de lucru înfăinat. Se acoperă cu un șervet de bucătarie/ pânză și se lasă 10 minute să se odihnească, timp în care glutenul se relaxează și ne va permite să întindem cu ușurință aluatul.


(5) Aluatul se întinde in formă dreptunghiulară de 40x25cm. Întindem pe aluat compoziția de zahăr și scorțișoară și peste punem uniform compoziția de mere. Rulăm și tăiem aluatul în 6 sau 9 bucăți, în funcție de cât de groase ni le dorim. Se pun în vasul de copt pe hartie de copt, lasând spațiu între ele. Lăsăm rulourile la dospit la temperatura camerei pentru aproximativ încă 45 minute.



(6) Se preîncălzește cuptorul la 180C și se pun rulourile la cuptor pentru 30 minute.


(7) Pregătim toppingul prin amestecarea tuturor ingredientelor într-un bol, până obținem o cremă subțire omogenă.


Se lasă rulourile să se răcorească puțin și se servesc cu sosul de cremă de brânză.


Happy baking!


Cu drag,

G






1.302 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Hot Cross Buns

Kommentarer


bottom of page